Skip to content

Beautiful Blogger AWARD

Mai 9, 2010

beautiful blogger award adrian lazau photography blog premiu

        Acum două săptămâni am primit un premiu de la prietenul nostru Norbert, care ne-a fotografiat unul din cele mai importante evenimente din viaţa nostră, nunta şi pe care îl recomand cu căldură oricui. Îi mulţumim că s-a gândit la noi şi, chiar dacă cu puţină întârziere, am reuşit însfârşit să postez acest premiu şi conform regulilor, să îl dau mai departe. Întârzierea se datorează emoţiei deoarece ultimul premiu primit a fost în clasa a IV-a.

Premiul este mai degrabă un joculeţ ale cărui reguli sunt:

  1. Postarea premiului
  2. Menţionarea persoanei care l-a trimis
  3. Oferirea premiului altor persoane
  4. Afişarea linkurilor acelor persoane
  5. Anunţarea fiecărui câştigător pe blogul personal
  6. Realizarea unei liste cu  7 date despre noi.

Astfel, după lungi analize şi dezbateri 🙂 am deliberat: premiul merge la … Halba Sus. Felicitări şi aşteptăm postarea premiului.

  • Cât despre noi, în cazul în care nu ştiţi deja, suntem o proaspătă familie formată din trei membri: Alice, Mihai şi Adrian şi avem un hobby comun fotografia. Şi pentru că fotografia nu este deplină dacă nu e împărţită ne-am creat acest blog prin care ne expunem modul nostru de a percepe realitatea;
  • Ne place să fotografiem portrete, peisaje, copii şi momente obişnuite din viaţa de zi cu zi;
  • Suntem deschişi spre aventuri noi, ne place să călătorim şi să ne facem noi prieteni;
  • Suntem fani Formula 1 şi iubim echipa Ferrari 🙂  ;
  • Ne place berea rece, ciocolata şi cartofii prajiţi cu sos de smântână cu usturoi;
  • Anotimpul nostru preferat este vara pentru că nu trebuie să ne îmbrăcăm gros;
  • A… şi ne place să cheltuim bani ca să punem pe picioare economia naţională.
Anunțuri
One Comment leave one →
  1. halbasus permalink
    Mai 9, 2010 11:58 pm

    Merci domnu’
    Dau o bere 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: