Skip to content

Corina şi Vlad | Nuntă Oradea

Noiembrie 15, 2010

S-au cunoscut acum câţiva ani în oraşul iubirii şi din prima zi se gândeau deja la o familie. Se iubesc şi acum ca în acele clipe şi visul lor s-a împlinit. Pregătirile de nuntă au început cu un an înainte şi au fost gândite în cele mai mici detalii iar ziua nunţii a fost exact cum şi-au dorit-o. La coafor Corina ne spunea emoţionată “Nu-mi vine să cred!…” dar iată că s-a întâmplat… au spus “DA” şi şi-au jurat că se vor iubi toată viaţa.

Pentru şedinţa foto de nuntă am ales un decor urban, căutând o oarecare intimitate în zona centrală a oraşului Oradea şi am reuşit să le surprindem în priviri emoţiile şi bucuria pe care cei doi le trăiau. Spre seară, noua familie şi-a aşteptat oaspeţii la Restaurantul Majestic pregătit de sărbătoare şi împodobit de mâinile pricepute ale miresei, iar noi nu ne-am săturat fotografiind detaliile. Petrecerea a ţinut până spre dimineaţă, oaspeţii s-au distrat de minune , inclusiv noi, iar tortul miresei a fost excelent. Casă de piatră mirilor şi o viaţă plină nunai de iubire şi fericire.

Fotografii de Nunta Corina si Vlad Oradea by Adrian Lazau Photography

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: